Dor de gandul meu

Să te întreb pe unde rătăceşti? Oare unde mai staţionezi acum gândule? Unde mi-ai fugit?

Nu, nu o să te întreb asta...pentru că tu gândul meu eşti chiar absurd uneori. Te avânţi ca nebunul prin ploaie şi vânt, nu-ţi pasă de sutele de kilometri pe care le străbaţi...tu nu şti să oboseşti şi mereu...pleci, eşti absent!

Mă uiţi mereu aici, gândule! Uiţi să te mai întorci la mine! Ai grija altor suflete, tu nu cunoşti limite...limita ta , gândul meu, e numai abisul. Si cum aş putea eu să ajung la tine...când eu am atâtea restricţii..restricţii pe care mi le-am pus singură iar acum mă zbat în labirintul lor încercând să-mi găsesc puterea...

Puterea...de a fi ca tine...mereu instabil şi tot timpul departe...departe de tot ce mă ţine în lanţurile slăbiciunilor...departe cu tine în abis...Întoarce-te, gandul meu...întoarce-te şi ia-mă cu tine! Aminteşte-ţi gândul meu...măcar pentru o clipă...Aminteşte-ţi de mine!