Intotdeauna am incercat sa imi explic fenomenul. De ce noi oamenii avem atatea dorinte si nevoi, atatea aspiratii?
Nu ca ar fi ceva rau in asta...insa altceva imi atrage atentia...Cand ne dorim ceva, suntem capabili sa facem orice pentru a obtine lucrul acela/uneori chiar o persoana, construim zilnic, adormim visand la clipa cand vom obtine ceea ce dorim.
Ciudat e ca atunci cand vine momentul mult asteptat...suntem fericiti dar..parca nu atat de fericiti cum visam ca vom fi. Si dupa ceva timp, parca incepem sa avem regrete ca am luptat atat, am visat, parca vrem altceva...Parca vrem mai mult...
Si ne trezim renuntand la ceea ce am dorit cu atata ardoare pentru a satisface o alta nevoie, o alta dorinta.
Oare satisfacerea unei nevoi duce implicit la nasterea alteia?
Si cand vom considera ca am atins culmea ,,satisfacerii'' in acest sens...?
De ce omul are tendinta de a se obisnui atat de repede fie cu ceva bun, fie cu ceva rau?
Si de ce aspirand la mai mult uitam sa pretuim ceea ce avem deja, riscand sa pierdem totul....???
Nessun commento:
Posta un commento