Cortina nu s-a tras inca!

Poarta vantule astazi pe adierea ta si dorul meu...
Impleteste cu el,gandurile mele. Du-te si spune-i ca am lasat in urma tot ce candva ma ranea. Sopteste-i vantule ca azi nu imi mai amintesc buzele lui ci doar sarutul ce inca il am imprimat in suflet. In sufletul asta invizibil dar in acelasi timp atat de plapand, sufletul asta ce candva m-a facut slaba. Slaba in fata ratiunii, in fata principiilor mele, slaba in fata lui.
Spune-i vantule sa-si stearga zambetul ala ingamfat de pe fata...pentru ca eu am invatat din povestea asta niste lectii si nu e niciuna banala sau inutila.

Aminteste-i ca pe unde se trece o data, a doua oara nu se mai trece asa usor si ca dupa un anotimp urmeaza altul iar atunci cand anotimpul se repeta povestea poate fi aceiasi dar actorii sunt mereu altii.

   Sopteste-i la ureche, asa cum obisnuia el sa faca cu mine, ca...am aflat, stiu...Ca atunci cand ma ducea pana la cer era doar ca sa-mi poata da drumul apoi in neant cat mai de sus.

Spune-i ca azi nu mai cred in cuvinte mari, spune-i ca m-am convins inca o data ca ele necesita timp, obstacole, demonstratii si convingeri puternice...Azi nu mai accept inimi inghetate de prea multe contradictii...

    Aminteste-i ca desi el a parasit scena, cortina nu s-a tras inca....mai sunt actori pe scena iar piese...mai sunt multe de interpretat!