Imi carpesc cu mare sarguinta sufletul..
Incerc sa-i acopar gaurile cu petece frumos conturate..
Imi ung ranile cu alifia din petalele amintirilor. Imi petecesc sufletul in nuante diferite. Le sortez in functie de profunditatea ranilor si estimez tipul necesar recuperarii.
Acopar cu petece fine rosii ranile ce cred ca vor necesita ani..Si cu albastru ranile ce ce vor vindeca mult mai usor. Cos cu grija..Dar in acelasi timp cu tristete..
Durerea ce mi-o provoaca lacrimile'mi sarate in fata sufletului meu ce parca tocmai a iesit din coma e greu de suportat!
Fiecare rana a sufletului meu incearca sa-mi spuna o poveste..Mi-as dori sa imi pot recupera perfectiunea interioara pe care cu timp in urma o aveam din abundenta
Dar unde ar sfarsii povestile sufletului meu? Si ce dovezi mi-ar mai ramane din trecutul meu tumultos?..Cum as mai convinge ca am fost capabila sa traiesc Raiul pe Pamant?
Cum m-ar mai crede ca am scos arma orgoliului de la coapse si am aruncat-o la podea in fata iubirii...
Ma opresc pentru o clipa. Trag aer in pieptu'mi gol si mai adaug un petec....
(8 ian.)
Nessun commento:
Posta un commento