Dor de copilarie

Imi amintesc..cand eram copil..toate lucrurile, cladirile pana si oamenii imi pareau atat de mari si puternici. Eram intr'o continua descoperire. Incepand de la degetele pe care priveam cu atata curiozitate cum se misca...pana la buzele mamei ce imi soptea de atatea ori pe zi ,,te iubesc fetita mea''. Toata lumea zambea in jurul meu..si toti erau asa mari si puternici..copiii alergau in parc..soarele avea un farmec aparte la fel si ploaia. Iar mirosul de mancare...ce venea din bucatarie unde mama gatea ascultand muzica si vorbind cu mine... Privind acum inapoi...imi vine sa ma intorc..sa raman acolo..sa rup celelalte file. Intotdeauna mi-am dorit ,,sa cresc mare'', sa fiu la liceu..apoi majora..,,sa-mi fac de cap'' fara o ora la care sa ma intorc acasa seara. Dar acum..mi-e dor..mi-e dor sa fiu copil, sa imi para oamenii egali, sa nu o vad pe mama trista, cladirile mici si ploaia numai un impediment... Mi-e dor sa fiu naiva...sa alerg spre scoala sarind de pe un picior pe altul..sa-mi fac prieteni noi in fiecare zi..fara sa tin cont de clasa sociala, imbracaminte, bani...mi-e dor sa ..nu mai fiu matura..sa nu vad ura din jur... Trec si acum pe langa parcuri..si azi alearga copii prin ele..dar eu..am devenit unul dintre ei dintre cei mari..sunt prea grabita sa le observ bucuria..prea stresata cu ale mele sa stau si sa ofer un zambet...si totusi..cand ma opresc regret..si...imi vreau copilaria inapoi! Ce ma doare cel mai mult? Nu faptul ca anii trec..si ne maturizeaza ci faptul..ca uitam sa ne bucuram de acele lucruri mici..care odata ne inseninau ziua..azi..punem etichete pe oameni dupa criterii ce ni le formeaza societatea...azi nu mai pretuim atat de mult buzele mamei...astazi....uitam sa zambim!